Un film ce a reusit foarte bine sa se apropie de excentricismul si nonconformismul lui Picasso.
Despre adevarata viata lui Picasso, e de retinut ca filmul prezinta doar ultima parte a vietii sale.

Timp de 10 ani, Francoise a luptat pentru a supravietui intr-o relatie cu cel mai celebru, tiranic, fermecator, capricios si necredincios barbat al epocii si a gasit puterea de a-l parasi, fara a inceta insa sa-l iubeasca.
Picasso a facut ravagii in viata femeilor care l-au iubit.
Olga, prima lui sotie a innebunit, Marie Therese l-a adorat fara speranta si s-a supus total capriciilor sale, Dora Maar nu si-a mai gasit linistea sufleteasca dupa ce Francoise i-a luat locul, iar Jacqueline Roque a ramas doar cu orgoliul de a fi fost a doua doamna Picasso...
Nu e de mirare ca familia pictorului n-a fost deloc incantata de ideea unui film povestit din perspectiva uneia dintre partenerele de viata ale lui Picasso.
Totusi, Francoise ne invita s-o urmam in anii '40-'50, cand Picasso era rege, iar James Ivory, un foarte mare admirator al pictorului, ne delecteaza reconstituind cu grija atmosfera vremii (atelierul, Cafe de Flore, Brasserie Lipp) chiar daca nu i s-a ingaduit sa arate nici o panza a pictorului, nici macar o reproducere.

Filmul evocă personalitatea titaniană a lui Pablo Picasso, una dintre figurile dominante şi dominatoare ale acestui secol, dar o evocă mai ales în raporturile sale cu femeile, într-o perioadă limitată, cea pariziană, cuprinsă între anii 1944 şi 1954, adică în perioada în care artistul avea între 63 şi 74 ani.
Prin urmare, nu pictorul, graficianul, sculptorul şi ceramistul, care mereu şi-a schimbat maniera – de la „perioada albastră” şi „perioada roz” la influenţele picturii negre, la cubism, la suprarealism şi la clasicismul artei greco-romane, ci omul Picasso, bărbatul Picasso, în intimitatea sa tulburătoare.
Surprins în cele mai variate locuri şi momente ale acelor ani, ocupaţia nazistă, Eliberarea, atelierul său, cel al lui Matisse, pe străzi, în case, la Congresul artiştilor comunişti de la Varşovia, Picasso, acest mare neliniştit aflat mereu în expansiune, se defineşte mai ales prin raporturile cu ceilalţi, îndeosebi cu celelalte, după cum şi ceilalţi se definesc prin el.