"Nostalgia" este una dintre cele mai intense opere ale lui Tarkovski, în care se combină credinţele artistice de-o viaţă ale regizorului rus: iubirea sufletească, credinţa religioasă, visul, sacrificiul artistului, speranţa într-o viaţă veşnică.
Cenzurat în URSS de un regim antiintelectual şi ateu, regizorul alege calea exilului şl se refugiază mai întâi în Italia unde avea mai mulţi prieteni.
Exilul impus, care-l aseamănă pe Tarkovski cu poetul roman Ovidiu exilat la Tomis, îi creează o senzaţie acută de nostalgie faţă de ţara natală care se reflectă în filmul "Nostalgia".

Se spune ca Tarkovsky creeaza opere de arta, dar asta inseamna sa te inarmezi cu multa rabdare pentru un film fara actiune, facut in memoria mamei sale.
Inceputul este superb, parca ar fi niste tablouri care se misca.
Apoi incepe sa fie invaluit intr-o ceata persistenta, totul pare tern, obscur.
Impresionanta cladirea degradata in care traieste Domenico, nebunul, cel ce nu e lasat sa traverseze bazinul fierbinte cu lumanarea aprinsa.
Se pune mare accent pe sonorizare, zgomotul tocurilor in biserica, al pasilor in general, zgomotul de aripi dupa rugaciune, zgomotul ploii torentiale, muzica, totul parca e mai presus de dialog.
Poetul este un tip plin de complexe, trist, prea obosit sa tot mearga in locuri ucigator de frumoase.
Surprinzatoare non-reactia oamenilor-statui, iar finalul impresionant.