Liudmyla Mykhailivna Pavlychenko (12 iulie 1916 - 10 octombrie 1974) a fost un lunetist ucrainian sovietic, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. A fost credită cu uciderea a 309 de inamici germani, şi este considerată una dintre cei mai mari lunetiști militari din toate timpurile, și cel mai de succes lunetist din istorie.
Născută la Bila Tserkva la 12 iulie 1916, Pavlichenko (născută Belova) s-a mutat la Kiev cu familia ei, la vârsta de 14 ani. În iunie 1941, Pavlichenko, în vârstă de 24 de ani, era studentă la istorie, în anul al patrulea, la Universitatea din Kiev, când Germania a invadat Uniunea Sovietică. Pavlichenko se număra printre primele grupuri de voluntari la biroul de recrutare, unde a cerut să se alăture infanteriei și ulterior a fost repartizată la Divizia 25 pușcaşi, a Armatei Roșii. Pavlichenko, având opțiunea de a deveni o asistentă medicală, a refuzat; "M-am alăturat armatei când femeile nu au fost încă acceptate". Acolo a devenit una dintre cei 2.000 de lunetiști de sex feminin din Armata Roșie, dintre care aproximativ 500 au supraviețuit războiului. Ca lunetist, pe primii 2 inamici germani i-a ucis lângă Belyayevka, folosind o pușcă semi-automată Tokarev SVT-40, cu o lunetă de 3.5X.
Soldatul Pavlichenko a luptat timp de aproximativ două luni și jumătate lângă Odessa, unde a înregistrat 187 de victime. Când românii au preluat controlul asupra Odesei, unitatea a fost trimisă la Sevastopol în Peninsula Crimeea, unde a luptat timp de mai mult de 8 luni. În mai 1942, locotenentul Pavlichenko a fost citat de Consiliul Armatei de Sud pentru uciderea a 257 de soldați germani. Totalul de ucideri confirmate în timpul celui de-al doilea război mondial a fost de 309, inclusiv 36 de lunetiști inamici.
În iunie 1942, Pavlichenko a fost rănită de focul unor mortiere. Din cauza rănilor, ea a fost retrasă din luptă mai puțin de o lună, până ce s-a vindecat.
Pavlichenko a fost trimisă în Canada și Statele Unite pentru o vizită de propagandă și a devenit primul cetățean sovietic care a fost primit de un președinte american, când Franklin Delano Roosevelt a primit-o la Casa Albă. Pavlichenko a fost ulterior invitată de Eleanor Roosevelt pentru a vizita America în legătură cu experiențele şi performanţele ei. În timpul întâlnirii cu reporterii din Washington, D.C., ea a fost uimită de felul întrebărilor ce i s-au adresat. "Un reporter a criticat chiar și lungimea fustei uniformei mele, spunând că în America femeile purtau fuste mai scurte și că uniforma mea mă făcea să arăt mai grasă". Pavlichenko a apărut în fața Adunării Studențești Internaționale care a avut loc la Washington, D.C., iar mai târziu a participat la întâlniri CIO și a avut apariții și a ţinut discursuri la New York City și Chicago. La Chicago, în fața unei mari mulțimi, dojenind bărbații că nu susţin deschiderea unui al doilea front, li s-a adresat astfel: "Domnilor", am 25 de ani și am ucis deja 309 de invadatori fascişti. Nu credeți, domnilor, că v-ați ascuns în spatele meu prea mult timp? Cuvintele ei s-au îndreptat spre mulțime, provocând apoi un val pe aplauze. Statele Unite i-au dăruit un pistol semi-automat Colt. În Canada, ea a primit o pușcă Winchester, care a fost donată apoi Muzeului Forțelor Armate Centrale de la Moscova. În timpul vizitei în Canada împreună cu lunetistul Vladimir Pchelintsev și comisarul de la Moscova, Nikolai Krasavchenko, au fost întâmpinați de mii de oameni la gara din Toronto.
Vineri, 21 noiembrie 1942, locotenentul Pavlichenko a vizitat Coventry, Marea Britanie, și a acceptat donații de 4,516 £ (lire sterline) de la muncitorii din Coventry pentru a plăti 3 Unități de raze X pentru Armata Roșie. De asemenea, a vizitat construirea Catedralei din Coventry, finanţată de Sir Alfred Herbert și Fabrica de mașini standard, de unde au fost primite majoritatea fondurilor. Mai târziu, în ziua aceea, a vizitat şi o fabrică din Birmingham.
După ce a primit gradul de maior, Pavlichenko nu s-a mai întors niciodată pe front, devenind instructor în pregătirea lunetiștilor sovietici, până la sfârșitul războiului. În 1943, ea a fost decorată cu Steaua de aur, de Erou al Uniunii Sovietice, și a fost tipărit şi un timbru poştal.
După război și-a terminat studiile la Universitatea din Kiev și a început cariera de istoric. Din 1945 până în 1953, a fost numită asistent şef în cercetare la Comandamentul Marinei Sovietice. Mai târziu a activat în Comitetul sovietic al Veteranilor de Război. Pavlichenko a murit la 10 octombrie 1974 la vârsta de 58 de ani și a fost îngropată în cimitirul Novodevichye din Moscova.
P.S.
Am postat aceste date pentru cei pasionaţi de istorie, şi nu pentru propagandă sovietică!