PĂRERI

Nu am înţeles niciodată de ce a fost nevoie de încă un film despre domnia lui Mihai Viteazul, în condiţiile în care filmul lui Sergiu Nicolaescu prezentase publicului principalele aspecte istorice care meritau reţinute. Este evident astăzi că scenaristul Eugen Mandric a încercat în mod slugarnic să transpună în film viziunea istorică a lui Nicolae Ceauşescu despre Mihai Viteazul, impunând imaginea unui domnitor dictator înconjurat de ticăloşi şi de nătărăi, pe care îi domină printr-o înţelegere providenţială a vremurilor istorice şi prin vizionarismul său înaintat. Ca atare, scenariul este un amestec de frânturi naţionaliste extrase din discursurile "marelui cârmaci" şi din programele de partid şi din gesturi violente care dovedesc dispreţul domnitorului faţă de minţile încuiate care-l înconjoară.
Filmul condensează la minim epopeea istorică a luptelor pentru neatârnarea ţării şi pentru eliberarea Transilvaniei şi Moldovei, purtându-ne prin intrigi diplomatice confuze şi îndopându-ne cu discursuri buruienoase ale domnitorului despre unirea celor trei ţări şi despre idealul naţional românesc. Eugen Mandric spulberă aura romantică a domnitorului, transformându-l într-un tiran coleric ce-şi bruftuluieşte violent interlocutorii, folosind expresii mitocăneşti gen "Mă doare-n cot!”, ”Mi-e până-n gât!”, ”Cât credeți că o să mai stau cu fundul pe onoare?”, "Guvernator e tac'tu peste un grajd de porci" sau "Ce'p.., Maica Domnului, fac popii ăia?". Tiradele nesfârşite rostite într-un limbaj de lemn propriu mai degrabă "Epocii de Aur" decât secolului al XVI-lea au rara performanţă de a plictisi la maxim publicul, la fel ca şi cuvântările pupincuriste de la congresele partidului.
Puţinele secvenţe epice sunt regizate fără niciun fel de talent cinematografic, acţiunea caracterizându-se prin lentoare în care luptele sunt simple bubuituri însoţite de fumigene, iar intrigile istorice sunt excesiv de teatrale. Interpretările sunt moleşite şi constipate, deşi Victor Rebengiuc, interpretul eroului principal, încearcă inutil să depăşească lemnoşenia rolului. În concluzie, "Buzduganul cu trei peceţi" provoacă o stare de plictiseală teribilă şi nu aduce nimic nou nici sub aspect al faptelor istorice, nici sub cel al viziunii cinematografice. Un film inutil. (cezarika21 - Cinemagia.ro)

Multumesc!

Cu plăcere!