| Principală » Fişiere » Genuri Filme Romanesti » Documentar | [ Home ] |
Marile familii - Brătienii ( 2007 ) AVI, (640x480)
|
| [ Imagine ] | 2012-03-27, 12:09 |
| FAMILIA BRĂTIENILOR ÎN CONTEXTUL DEZVOLTARII ROMÂNIEI MODERNE Constituirea României moderne a reprezentat un miracol, ea fiind realizată în împrejurări complicate, în cursul câtorva generații. Modernizarea, strângerea românilor la un loc în cadrul unui stat nu au reprezentat daruri venite din afară, ci dobândite prin sârguința și jertfele românilor înșiși. Dar nu puțină a fost contribuția dată acestor procese de unele personalități marcante. Printre acestea se numără și câteva remarcabile figuri aparținând familiei argeșene a Brătienilor : Ion C. Brătianu : 1821-1891 - fiul stolnicului Constantin Dincă Brătianu și al Anastasiei Tigveanu ; a fost președintele P.N.L. între 1875 – 1891, președintele Consiliului de Miniștri între 1876-1888, ministru de finanțe pentru puține luni în primul minister al Principelui Carol I de la 11 mai 1866 ; redevine ministru de Finanțe în Cabinetul liberal de la 27 octombrie 1867. Împreuna cu C. A. Rosetti și M. Kogălniceanu au format Coaliția de la Mazar Pasa, care ajunge la guvern în 27 aprilie 1867 ; de la 24 iulie 1876 conduce politica României timp de aproape 12 ani. Dimitrie C. Brătianu : 1818- 1892 - este fratele mai mare al lui Ion C. Bratianu ; în 1857 a fost ales deputat, ministru al afacerilor străine ( ianuarie – martie 1859 ), ministru de interne ( mai –iulie 1860 ), primar al capitalei ( 1866-1867 ), trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Constantinopol între 1878-1881. Ion I. C. Brătianu : - Ion I. C. Brătianu este fiul cel mare al lui Ion C. Brătianu ; s-a născut la 20 august 1864 la Florica,Ştefănești - județul Argeș. - Din 1895 s-a dedicat activității politice ; a condus Partidul Național Liberal din 1909 până în 1927; a ocupat funcții importante în stat : -Ministru al Lucrărilor Publice (1897-1899;1901); -Ministru de externe (1902); -Ministru de interne (1907); -Ministru de război ; -Președinte al Consiliului de Miniștri(1908-1909;1909-1910;1914-1918;1918-919;1922-1926;1927). Vintilă I. C. Brătianu : - s-a născut la 16 septembrie 1867 la Florica , comuna Ştefănești, județul Argeș fiind al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu ; În 1897 i s-a oferit Direcțiunea Monopolurilor Statului până în aprilie 1899; a mai fost : secretar general la Ministerul de Finanțe, ministru de război ( 15 august 1916 - 20 iulie 1917) și de Finanțe, de la 24 noiembrie 1927 – 16 noiembrie 1928 a fost și prim-ministru. Dumitru și Ion au fost cei dintâi dintre Brătieni care s-au afirmat ca adevarați făuritori ai României Moderne. În 1841cei doi frați se aflau la Paris, dar cu gândul necontenit ațintit spre țara lor. Amândoi s-au integrat puternic în mediul social –politic parizian. Dumitru a fost intermediarul “ Societății studenților români ” pe lângă Edgar Quinet și de Lamartine. El își exprima astfel simțămintele : “ Frumoasă e România noastră! Să ne grăbim căci ceasul României a sunat ! ”. Se apropia cel dintâi moment de afirmare istorică a celor doi frați. Anul 1848 îl găsește pe Ion C. Brătianu în rândul celor care nu numai că reclamau traiul liber și independent pentru cetățeni și țară, dar l-au și dat poporului pentru un moment, ca dovadă că totul poate deveni realitate când toți se vor pune la muncă cu dragoste și credință. Membri ai Comitetului revoluționar, ei s-au numărat printre artizanii procesului revoluționar care a fost inițiat în Țara Românească. Ion Brătianu avea să fie secretar al Guvernului provizoriu, iar în ultima parte a regimului revoluționar, prefect al Poliției din București ; el a fost unul din fruntașii cei mai energici ai revoluției muntene ; în două rânduri a salvat regimul revoluționar ridicând mulțimile bucureștene în apărarea sa. Poporul l-a poreclit “ Firfirica ”, deoarece, ca și moneda măruntă purtând aceeași denumire, era totdeauna pretutindeni prezent la momentul oportun!Dumitru Brătianu a fost trimis chiar în primele zile ale revoluției la Pesta pentru negocieri cu conducerea revoluției ungare ; în luna august a fost mandatat – împreună cu alți fruntași ai revoluției – pentru a pleda cauza revoluției pe lângă guvernul otoman. Au urmat anii exilului revoluționar, ani de maturizare politică. Brătienii au fost adversari ai acțiunilor întreprinse de Ludovic Napoleon Bonaparte. În timp ce Ion Brătianu era angajat în diverse acțiuni conspirative, fiind implicat și într-un complot împotriva noului împărat, Dumitru a jucat un rol marcant în Comitetul Democratic European. În 1853,în contextul războiului Crimeii,cu mult simț pragmatic și urmărind obiectivele fundamentale impuse de interesele națiunii, revoluționarii exilați români, printre care și cei doi frați Brătianu, și-au reorientat pozițiile : Napoleon al III-lea a devenit un un potențial sprijinitor ce trebuia câștigat. Astfel, Dumitru a dezvoltat legături cu oameni politici englezi, cu presa și cu Parlamentul britanic, în timp ce Ion – beneficiind de clemența imperială în privința condamnării sale la detenție - a pledat cauza țării sale. Din revoluționari, cei doi frați s-au transformat în abili oameni politici și dipolmați. La 1856 Ion era din cei care cereau ca românii să ia parte la lupta pentru a-și întemeia ei singuri rostul viitorului, și acest țel nu l-a pierdut din ochi niciodată. “ De acum înainte nici un obstacol nu poate exista ca să ne împiedice a reconstitui România ; locul nostru printre națiuni este de acum înainte însemnat, nu avem decât a-l lua.” De atunci Ion Brătianu a stat în capul mișcării naționale, cu priceperea evenimentelor și cu desăvârșirea faptelor. Frații Brătianu au avut un rol de seamă în constituirea statului național modern român. În 1857 lui I.C. Brătianu i-a revenit cinstea de a provoca adoptarea moțiunii în favoarea programului unionist. În anul următor, Dumitru a întreprins un turneu politico-diplomatic în vestul Europei, pregătind cercurile conducătoare ale țărilor apusene cu apropiata realizare a Unirii, iar la începutul lui 1859, în zilele de 22 si 24 ianuarie, lui I.C.Brătianu i-a revenit un rol hotărâtor pentru ținerea majorității conservatoare sub presiunea multimii, iar apoi în realizarea beneficei formule de compromis a dublei alegeri, contribuind astfel la fericita soluție a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza. Relațiile dintre noul domnitor și cei doi frați nu au fost din cele mai bune, ei găsindu-se pe poziții diferite : cel dintâi un liberal moderat, iar Brătienii pastrându-și orientarea radicală. În ultimii ani ai domniei se ajunsese la o stare conflictuală, Ion Brătianu fiind cel care a desfășurat cu multă energie în Occident o propagandă ostilă lui Alexandru Ioan Cuza. Tot el avea să fie în inima complotului de înlăturare a domnitorului. Ion Brătianu a fost ales pentru a pregăti partea cea mai delicată a mișcării care izbucni la 1866 și care trebuia să îndeplinească opera de renaștere. În acest an a soluționat delicata problemă a succesiunii, prin convingerea principelui Carol de a accepta tronul vacant. În iulie 1876 s-a format guvernul condus de I.C. Brătianu. A urmat cea mai rodnică perioadă a vieții sale, când timp de 12 ani a cârmuit cu autoritate România în epoca numită a ’’ viziratului ’’. În această etapă, Brătienii au condus România spre neatârnare, au obținut recunoașterea de către maile puteri a noului statut internațional și au lucrat cu eficiență la consolidarea ei pe toate planurile. În această etapă, cei doi frați au avut păreri diferite : Dumitru s-a arătat un adversar al implicării necesare în războiul din 1877, singura cale pentru a se obține dobândirea neatârnării, apoi a ajuns chiar să se alăture opoziției. În realitate, rolul său istoric se consumase odată cu exilul revoluționar. Atunci când s-a apropiat ora deciziunilor celor mari, când a fost vorba de națiunea română, I. C. Brătianu a fost cel care a înfrânt toate rezistențele, a împins pe toți înainte, a făcut ca întreg poporul să ia acel avânt energic și plin de entuziasm. El a scris acea deviză a lui și a neamului nostru : „Tot prin noi, iar nu dar de la alții”. Activitatea sa din timpul războiului de independență a fost extraordinară. A avut încredere în valoarea ostașilor români. Se știe câtă îngrijire a pus ca armata noastră să poată trece Dunărea, să poată fi aprovizionată cu toate cele de nevoie, muniție și hrană. Atunci era peste tot, îmbărbătând pe toți, aprizând flacăra dragostei acolo unde părea că se stinge, salutând coloanele care treceau la luptă, mângâind pe cei loviți de pierderea vreunui ostaș iubit, strângând mâna țăranilor care aduceau întăriri celor ce purtau drapelul românesc din izbandă în izbandă. Energia, îngrijirea, atitudinea lui au contribuit mult la victoriile noastre. Când a sosit momentul solemn al Congresului de la Berlin, Ion Brătianu – cu ilustrul său confrate Mihail Kogălniceanu – a făcut falnică intrarea României în mijlocul Congresului, când amândoi s-au înfațișat nu ca unii care cerșesc ceva, ci cu fruntea sus, ca trimiși ai regelui Carol. Acea energică și demnă intrare în sânul Congresului a pus temelia respectului și încrederea Europei în noul stat român. Dupa ce România a intrat în rândul statelor europene, a început pentru Ion Bratianu o nouă și imensă activitate pentru a întări poziția dobândită și a asigura țării mersul progresiv. El a dat un rost politicii statului român, adică așezarea țelului necontestat, clar și precis, și înființarea mijloacelor spre a-l ajunge. De la Ion Brătianu datează în România o politică externă, o politică economică, o politică comercială, una socială și una financiară ; el a dat un avânt imens activității naționale ; întregul stat a căpătat o impulsiune nouă și necunoscută. Au fost create așezăminte noi, puternice, școlile s-au înmulțit, au fost înființate : Banca Națională, Casele de economii, Creditele rurale, urbane și agricole. Regularea finanțelor statului și echilibrarea bugetului, administrarea onestă și inteligentă a averii publice, dezvoltarea căilor ferate sunt opera lui Ion Brătianu. Dar rolul istoric al Brătienilor în zidirea edificiului României moderne nu se încheiase. Rândul avea să vină dupa câteva decenii fiilor lui I. C. Brătianu : Vintilă și Ionel. Astfel, în preajma primului război mondial, Ionel Brătianu a evidențiat necesitatea unor mari și decisive reforme în domeniul agrar și cel electoral ; tot el a condus România cu multă dibăcie în perioada de realiniere a țării pe planul politicii ei externe, în momentele în care a trebuit să aleagă calea primejdioasă,dar care făgăduia împlinirea năzuințelor naționale, spre o implicare a țării în teribila înfruntare începută pe plan european în vara lui 1914. El a fost conducătorul procesului de desăvârșire a unității statale a României,cel care a știut în perioada neutralității și mai ales spre sfârșitul ei, a negocia prețul național al intrării țării în război. În Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914 a prevalat opinia majorității în frunte cu primul ministru Ion I.C. Brătianu de a adopta poziția de neutralitate. După 2 ani de intensă activitate diplomatică desfășurată în cel mai desăvârșit secret, a urmat decizia României, la 14/27 august 1916 de a intra în război alături de Rusia, Franța și Anglia. În planul de campanie adoptat se stipula :“Scopul general al războiului ce vom întreprinde este realizarea idealului nostru național, adică întregirea neamului. Cucerirea teritoriilor locuite de români, ce se găsesc astăzi înglobate în monarhia Austro–Ungară trebuie să fie fructul războiului." Iata câteva din gândurile lui Vintilă Brătianu – fratele celui care fususe unul dintre artizanii Marii Uniri – legate de evenimentele din 1918 : “Generația din care fac parte s-a nascut în România Robită, a trăit în România Mică și sfârșește traiul în România Mare. Ea întrunește pentru prima oară în hotarele ei naturale tot neamul românesc. Compusă din provincii până azi despărțite, ea trebuie să-și refacă o viață adaptată acestor noi condiții și să recapete timpul pierdut prin diferite piedici ce a întâmpinat." Așadar, după ce năzuințele națiunii s-au transformat în realitate, lui Ionel Brătianu i-a revenit rolul de stăpân al vieții politice a țării, chiar și când era în opozitie. Este cel care a asigurat redresarea țării și noua ei organizare. Lui i-a revenit principalul merit ca din teritorii disparate, venind fiecare din alte realități, să reușească un proces de unificare instituțională în paralel cu cea mai mare reformă agrară din istoria țării, cu răsturnarea prin votul universal a unei ordine social–politice și să facă să fie adoptată Constituția din 1923 ca act fundamental constitutiv a noii țări. Brătienii - prin Ionel și Vintilă - au realizat în această perioadă mutații social–politice și agrare fundamentale, au redreasat economia în mai puțin de un deceniu. Meritele lui Ionel în politica externă sunt foarte mari. El a stat cu fruntea sus și nu a plecat capul, pretinzând ca marile puteri să respecte un mic aliat. Atitudinea sa la Conferința Păcii a fost edificatoare. De–a lungul timpului a acționat pentru construirea și menținerea unui sistem de alianțe pentru a asigura României un loc în comunitatea internațională. Longevitatea și vitalitatea politică a familiei Brătianu acoperă întreaga epocă 1866–1947. De la gestul fondator al lui Ion C. Brătianu care îl aducea în 1866 pe principele Carol în țară, pîna la dizolvarea PNL și arestarea șefului său Dinu Brătianu, membrii acestei familii au ajuns să se confunde în mentalul public românesc cu purtătorii procesului de modernizare a țării. Prin tradiție de familie se explică poate și implicarea în viața politică interbelică a poetului Ion Pillat. Legăturile de sânge cu Brătienii contribuiau la raspândirea capitalului simbolic al acestei ilustre familii a României moderne. “ISTORIA NEPĂRTINITOARE, CEA CARE PURCEDE DIN MINTEA ŞI INIMA UNEI NAŢIUNI ÎNTREGI, VA PĂSTRA ÎN LITERE NEŞTERSE MEMORIA CELOR CARE ŞI-AU PUS NUMELE ÎN CAPUL TUTUROR ACTELOR MARI NAŢIONALE ŞI POLITICE ALE RENAŞTERII ROMÂNIEI : BRĂTIENII “. ( Mihail Kogălniceanu ) Descărcare | |
| Categorie: Documentar | Adăugat de: Torquemada | Tag-uri: | |
| Vizualizări: 2866 | | Comentarii: 3 | |
| Total comentarii : 1 | |
|
| |
Multumiri
