| Principală » Fişiere » Genuri Filme Romanesti » Documentar | [ Home ] |
Marile familii - Rațiu ( 2007 ) AVI, (640x480)
|
| [ Imagine ] | 2012-03-27, 12:06 |
| ,,Ratiu” (sau Racz a fost numele tipic sub dominaţia ungară sau Ratz sub dominaţia austriacă) este unul dintre cele mai vechi nume de familie atestat documentar din Transilvania. Prima dată apare in 1332 când voievodul Thomas Szeczenyi atestă că Andrei (Indrei) este un ,,Nobilis” (nobil) al Nagylak și proprietarul de drept al pământurilor din jurul satului Nagylak situat pe râul Mureş, lângă actuala Alba Iulia. În Transilvania Medievală, statutul nobiliar precum cel a lui Andrei îi permitea unui om dreptul de a avea multe privilegii, în special cel de a deţine pământ. În 1396, Thomas de Nagylak (nepotul lui Andrei) și oamenii lui s-au înscris ca și cruciaţi în armata regelui ungar Sigismund de Luxemburg care își aliase forţele cu voievodul român Mircea cel Bătrân al Valahei și cu alte armate din Vest. Lucrul acesta s-a dovedit a fi ultima oară când puterile din vest au stat împotriva invaziei Otomane în Balcani care s-a terminat cu înfrângerea dezastruoasa a europenilor la Nicopolis și pierderea pentru totdeauna a pământurilor din sudul Dunării înspre Islam. Totuşi, Thomas de Nagylak se distinge în această campanie. Ca recompensă pentru serviciile sale, regele Sigismund îl înobilează. În Transilvania, vecinii lui Thomas îl porecliseră Rațiu sau Racz sinonimul lui ,,Croatul”(Hrvac) deoarece luptase pe pământurile din Croaţia și astfel s-a format numele: numele de familie devenind astfel Racz de Nagylak. Începând din secolul XIV familia obţine diferite titluri de nobilitate. Împăratul Rudolf al 2-lea al Hasburgiei îl numeşte pe Petrus Ratz de Nagylak, (pt. că acum aşa se pronunţa numele în germană), translator imperial pentru relaţiile Romane”.Petrus si familia lui s-au stabilit în capitala aleasă de Rudolf, Praga, și a luptat în numeroasele sale campanii. În cele din urmă, Petrus a fost numit Ambasadorul Imperial la curtea din Rusia, în St. Petersburg. Aceste promovări sunt reflectate de schimbările blazonului familiei din vremea respectivă; leopardul familiei nu a câştigat doar un al doilea cap și bățul de mesager a lui Mercur reflectând statutul de ambasador, dar Petrus si urmaşii săi au primit un nou blazon ca recunoaştere a moştenirii cruciadelor; acesta arăta un cap decapitat (pe care familia foarte rar îl arăta). Deoarece drepturile și privilegiile nobiliare în această parte a Europei erau frecvent contestate, în 1625 Prinţul Gabriel Bethlen al Transilvaniei a reînnoit formal titlul nobiliar a lui Ştefan Racz Nagylak (a se nota scrierea ungurească din nou).Cinci ani mai târziu la următoarele alegeri electorale pentru titlul de Prinţ al Transilvaniei, Ştefan îl susţine pe Bethlen. Dar Bethlen pierde și în 1653 sau în jurul acestui an (data exactă nu se ştie) toate pământurile lui Ştefan Nagylak au fost confiscate de învingători: Familia Rakoczi. Fiii mai în vârsta ai lui Ştefan Racz s-au îndreptat atunci spre Vest pe cursul râului Mureş și s-au stabilit în prezentul numit oraş Teiuș. Aici au intrat în serviciul Prinţului Rakoczi. În timpul acestuia sunt recompensaţi cu pământuri și un titlu nobiliar al lor: Ratz von Tovis (a se nota scrierea germană). Ştefan si ceilalţi copii ai lui, inclunzându-l și pe cel mai mic Coman, s-au îndreptat spre Nord pe râul Mureş și s-au stabilit la Turda, un oraş închis unde locuiau doar oameni de descendență nobiliară. În cele din urmă, în 1680, titlul de Ratius Nagylak de Turda este reconfirmat de către succesorul Prinţului Rakoczi, Prinţul Mihai Apafi I. Acest document din 1860 îi menţionează pe descendenţii lui Rațiu Vasile și fiii săi Ioan și Vasile. Cumva nepoţii lui Ratiu Nagylak si fiii lui Coman au fost acceptaţi în Turda și au supravieţuit aici.Toți descendenţii lui Ratiu din Turda sunt descendenţi ai acestor fugari din secolul XVIII din Nagylak. Fundaţia familiei Rațiu din 1867 Membrii familiei Rațiu din sec XVIII s-au identificat cu Biserica Unitariană (Greco-catolică) parte a vechii Dioceze Ortodoxe din Transilvania care s-a unit cu Roma în schimbul drepturilor civile, deoarece sub dominaţia austriacă drepturile civile erau toate greu de materializat. În 1829, Fr. Basiliu Rațiu (1783-1870) o figură macantă în biserica Romană-unitariană se lupta cu o alta încercare de evacuare a familiei din Turda. Aceasta s-a dovedit a fi o marcă a înţelegerii pe care Basiliu a reuşit cu succes să o soluţioneze privind dreptul legal al familiei în lupta împotriva moştenitorilor familiei Nagylak – pe vremea respectivă, foştii vecini ai familiei si prieteni în Nagylak, Bethlemii. Fr Basiliu nu a fost în stare să recupereze pământul, dar a obţinut în schimb, compensaţii substanţiale. La aceste fonduri alţi membri ai familiei au făcut donaţii, astfel că în 1839 o nouă biserică Unită și o şcoală au fost construite în centrul Turzii. Ambele structuri au supravieţuit. Fundaţia caritabila ,,Eforie” a fost înfiinţată de către Basiliu în 1867 cu ajutorul lui Bethlen, care mai târziu au finanţat construcţia Pieţei Centrale din Turda (care de asemenea supravieţuieşte) și a acordat burse numeroşilor tineri români până în 1948, când toate bunurile Bisericii Unitariene Romane au fost confiscate de către regimul comunist și au rămas nereturnate până astăzi. Aceeaşi ,,Eforie” fondată de către Fr. Basiliu Rațiu, de asemenea a pus bazele în anul 1902 a primului Colegiu de Arte și Meserii care supravieţuieşte astăzi în Turda, sub numele de Colegiul Tehnic Doctor Ioan Rațiu, care are ridicate clădirile pe pământurile familiei Rațiu. Începând din 1930, un rol important l-a avut echiparea școlii cu clădiri adecvate de către spiritul de întrepinzător al descendentului său, Augustin Rațiu. Deşi timp de 40 de ani de comunism școala a fost cunoscuta sub numele de Chimie 2, recent s-a făcut conexiunea cu familia și (începând cu anul 2004) nepotul mai mare a lui Augustin Rațiu, Indrei Rațiu, devine preşedintele Consiliului de Administraţie al școlii. Fr. Basiliu Rațiu și ilustrul său nepot , avocatul Dr. Ioan Rațiu au luat parte și au supravieţuit sângeroasei Revoluţii din Transilvania din 1948. Dr. Ioan Rațiu, a cărui statuie poate fi văzută vizavi de Primăria din Turda, a militat pentru drepturile civile ale românilor din Transilvania, care se afla sub dominaţia austro-ungară, conducând o delegaţie de 300 de oameni, la Împăratul Franz Iosef cu un istoric ,,Memorandum” în care erau trecute drepturile civile. Deşi Dr. Ioan Rațiu și colegii săi au fost trimişi în temniţă pentru asta, memorabilele lui cuvinte în curtea de judecată au fost preluate de către presa din întreaga Europă, servind ca o puternică încurajare pentru oamenii de pretutindeni:,,Domnilor”, a declarat Dr. Ioan Ratiu în fața judecătorilor săi, ,,nu suntem noi cei judecaţi astăzi aici, ci voi înșivă. Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă…”. Dr. Ioan Rațiu a murit în anul 1902, dar văduva sa Emilia, și fiica sa Felicia, au continuat lupta pentru drepturile civile ale Românilor. De îndată ce Transilvania s-a unit cu România în 1918, în acord cu cele 14 principii ale unei naţiuni de sine stătătoare pe care preşedintele Woodrow Wilson le-a arătat la Conferinţa de Pace de la Paris din 1918, mama și fiica s-au centrat mai specific asupra drepturilor femeii în România, unde sunt considerate pioneri. Ele au murit in 1929, respectiv 1938. De asemenea, în 1918, ca urmare a unirii Transilvaniei cu România, nepotul doctorului Ioan Rațiu, tânărul avocat Augustin Rațiu, este recompensat cu prestigiosul post de Primul Prefect român în Regiunea Turda. În plus, la o muncă legală de succes se adaugă implicarea sa activă în Colegiul de Arte și Meserii a oraşului, în plus, fiind numit în mod repetat ca Primar și Consilier, atât la nivel local, cât și la nivel regional. În Turda, administraţia civilă a lui Augustin Rațiu cunoaşte o perioada de prosperitate (foarte curând după primul război mondial se naşte în Turda o mare fabrică de sticla). În 1913 Augustin Rațiu s-a căsătorit cu Eugenia Turcu, nepoata cunoscutului scriitor Ion Codru-Drăgușanu. Eugenia a avut patru copii înaintea morţii sale premature in 1924: Pica ( care a murit foarte tânăra), Ioan (Ion) viitorul fondator în 1979 a Fundaţiei Fam. Ratiu, Radu, istoricul familiei, care a lucrat timp de foarte mulţi ani ca medic generalist la Spitalul Municipal din Turda, și Mircea, un distins inginer actualmente locuind în Oakland, California. De asemenea prezent de-a lungul istoricului proces al Unirii Transilvaniei cu România din 1918 , secretarul personal al dr. Ioan Ratiu, protejat si rudă îndepărtată, Iuliu Maniu, care a servit România ca Prim Ministru în timpul perioadei interbelice, și de asemenea tânărul sau nepot Viorel Tilea. Tilea a fost cel care a înfiinţat primul Oficiu de Turism Naţional ONT, și a servit ca ambasador al României în Marea Britanie.Aici se întâlnește în anul 1929 cu un tânăr avocat, nepotul mai mare al lui Augustin Ratiu, Ioan (care își schimbă numele în Ion deoarece a considerat ca suna mai plăcut urechilor englezilor). La rechemarea sa în țară de către Mareşalul Antonescu, când România s-a aliat cu Naziştii în 1941, Tilea și întreaga sa delegaţie au cerut și au primit azil în Marea Britanie. Ion imediat a primit o bursa la Universitatea Cambridge, unde , fiind deja avocat calificat, a continuat să studieze comparativ sistemele politice și economice. Tilea a murit la Londra in 1974, în timp ce exilul lui Ion din țara sa natală, România, a durat aproape 50 de ani, până la întoarcerea sa acasă, în 1990, după căderea dictatorului comunist Ceaușescu, unde a continuat campania sa de o viață pentru democraţia româneasca, de data aceasta pe teritoriul de acasă. Exilul in Anglia În Londra, Ion a întâlnit-o și s-a căsătorit cu Elisabeth, care provenea dintr-o familie de meşteşugari în sticlă, pe nume Pilkington, și care avea în arborele genealogic un strămoș ce fusese cruciat, înmormântat undeva în România, pe Valea Oltului, și care murise în drumul sau înspre Palestina. După război, tanarul cuplu a plănuit să se reîntoarcă în România, dar, în 1946, curând după naşterea primului lor fiu, Indrei, au fost sfătuiţi de către mentorul lui Ion, Iuliu Maniu să :’’continue lupta pentru Democraţia și Libertatea României din străinătate’’.În 1948, Maniu și întreaga conducere democratică din România, precum și loialii preoţi ai Bisericii Române Unitariene au fost întemnițați de către noul regim comunist proaspăt instalat la putere. Majoritatea celor intemnițați, incluzându-i pe Maniu și pe susţinătorii săi, între care și un membru al familiei Rațiu, Liviu Cigăreanu,au murit in închisoare, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, pe câmpuri sau dealuri, astăzi fiind monumente care pot fi vizitate. Descărcare | |
| Categorie: Documentar | Adăugat de: Torquemada | Tag-uri: | |
| Vizualizări: 2003 | | Comentarii: 3 | |
| Total comentarii : 1 | |
|
| |
